miercuri, 27 octombrie 2010

ALFABETUL MEU


Ana
B
ucurie
C
opil
D
oina
E
u
F
rica
G
od
H
ristos
I
isus
J
oc
K
ilogram
M
ama
L
ungu
N
imeni
O
ameni
Pa
R
as
S
oare
T
ata
T
ara mea
U
itare
V
iata
X
erox

Asta e umilul meu alfabet. Daca aveti timp si chef va rog sa-l postati si pe al vostru. E un exercitiu interesant, cel putin, asa cred!
Reteta - primul (sau cel mult al treilea) cuvant care va vine in minte si care incepe cu respectiva litera.
Si (pe cat posibil) sa va caracterizeze!
DOINAOAMENIANAMAMANIMENIEU ANAJOCUITARETATAANA
(in traducere in lb romana - Doamne ajuta!)

duminică, 18 aprilie 2010

despre dans şi despre


Motto:
Pe pământ avem două şanse: credinţa şi arta.
Grigore Leşe

Dans - ansamblu de mișcări ritmice, variate ale corpului omenesc, executate în ritmul unei melodii și având caracter religios, de artă sau de divertisment. (http://dexonline.ro/definitie/dans). Acest articol s-a născut într-un loc în care nimeni nu respecta definiţia de mai sus.

Nimic despre dans, doar simple referinţe, conferinţe şi puţini lectori foarte puţini. Dansând din mâini, din trup, cu gemeni, din germeni, din caritate, despre momente, despre eventual eşec, despre câini, fără nimic, fără gesturi, fără muzică, cu muzică, cu stare despre o naţiune, cu migală, cu precauţie, cu lupi, cu tot sufletul.

despre dans şi despre dragoste
cu mulţi kilometri de apă baută, traspirată, curgând. Cu picaturi de ploaie, în ploaie. Cu mari dansatori cunoscuţi, necunoscuţi, morţi, vii, morţi-vii. Necunoscuţi, nenăscuţi Cu sânge, cu puterea sângelui. Cu arbori, cu umbra pâdurii. Cu nevroze şi cu ajutorul acestora. Cu mov, cu verde, cu nuanţe, cu pensule aruncate. Cu video proiecţii, cu lumini, cu multă lumină. Cu migală. Cu nebunie. Fără telefoane, doar cu silent-uri. Cu mesaje - mi-e dor de tine, ce mai faci? nu mai pot, vreau sa te văd - Cu multe mesaj şi simboluri. Aplauze, nu?

Sacrificiu. Tine. Ţine
care-i fructul tău preferat? o fructieră.
despre el ca o stare, cu un sens, cu un sentiment. Scriind despre el, El, în mâini. Dă-ne, tot ce merităm! Acum. Acum, aplauze! Oftaturile tale, nebuloasele tale, copiii tăi nenăscuţi, vata ta de zahăr nemâncată, viaţa ta de zahăr roz. Te mai rugăm să ne dai pâinea aia nemâncată, de zi cu zi sau cum o fi. Dă-ne ane şi marii. Dă-ne libertatea din role. Dă-ne o rolă să te filmăm. Dă-ne tot şi ia-ne înapoi. Scrie despre noi, dansează despre noi, încearcă apoi să dansezi şi despre tine. Încearcă şi citeşte. Rugate-aş! Te rog să aplauzi!

Mine şi El
eu ca o sferă de zile mari. eu scriind despre dansul din zilele mari. De zile mari. Cu zilele mari în mine. eu dansând din zilele cele mai mari şi până acum. Despre mine si despre El.
tu zâmbind la dansul meu. Zâmbind, râzând, moţăind. Tu şi atât. Şi puţin dans primit de la mine. Dansând mult, dansând exagerat, dansând din tot sufletul cu sufletul Prin mâini, pe lângă mine, scăpându-l din mâini. Dă foc dansului. Acum. Acum şi te rog nu mai citi! Te las să aplauzi dacă nu dansezi. Poţi să o faci? Acum, niciodată, nicăieri, oriunde şi oricând, haha şi hihi. Ho, pleacă la dans, dansând.

Aplaud!
Îţi place? Atunci de ce apluazi?

joi, 6 august 2009

interviu cu horatiu malaele


Sunteţi un oltean veritabil. Ce v-a determinat să daţi Târgu Jiu pe Bucureşti?
Nu ştiu dacă l-aş fi dat, dar la Târgu Jiu neexistând Institut, am plecat în Capitală, cu gândul după facultate. Într-un fel, Bucureştiul a fost şi este bucuria şi buricul României, aşa încât mi-a fost greu să nu mă aflu şi eu primprejurul buricului. După facultate, am jucat o perioadă de trei ani la Piatra Neamţ şi mi-a fost bine. Circula o vorbă pe atunci, cum că teatrul din Piatra Neamţ e cel mai bun teatru din Bucureşti. Era un teatru fenomenal. Acum lucrurile au mai scăzut, dar aşa e în viaţă: trebuie să cazi ca să te poţi ridica.
Bulandra nu este cel mai bun teatru din Piatra Neamţ, nu?
Nu. Este cel mai bun teatru din lume. În 2004 am fost cu ''Unchiul Vanea" la un festival internaţional cu cele mai bune teatre din Europa şi am câştigat marele premiu. Pentru noi a fost o chestie extrem de flatantă şi de binevenită.
Pe ce scandura v-ati simtit cel mai bine?
M-am simţit bine la Nottara, o bună bucată de timp. Acolo am debutat în cariera mea bucureşteană. Teatrul meu de suflet şi de ambiţii a rămas Bulandra, unde joc foarte mult şi la ora actuală. Cred că e un teatru binecuvântat, din moment ce m-am şi căsătorit cu el. (îmi arată verigheta, apoi râde)
Este vreun rol pe care nu o sa-l uitati niciodată?
N-am cum să uit vreun rol, fiindcă le-am iubit deopotrivă ca şi pe copiii mei. Au fost unele care mi-au adus nesperate satisfacţii. Am fost premiat pentru nişte roluri pentru care nu credeam să iau vreodată un premiu, aşa cum am făcut roluri foarte mari, dar nepremiate vreodată. Ca şi noi, oamenii. Dar asta din ambiţiile deşarte şi nesănătoase ale unora şi dintr-o ciudăţenie în care bălteşte uneori teatrul românesc.
Cum percepeţi teatrul secolului XXI în comparaţie cu cel dinainte de ‘89?
Se făcea teatru bun şi înainte şi după comunism. Înainte era un teatru parabolic, al metaforei, al alegoriei. Spectatorul decodifica repede replici care atacau sistemul. Era un teatru pe muchia cuţitului, de mare calitate, dar erau şi unele comenzi eşuate din start. După ’89 s-a creat o anumită libertate. Ciudăţenia a facut ca marii actori şi regizori să nu se plafoneze, spectacolele dovedind că trăiesc pe orice segment de public. S-au întâmplat şi lucruri proaste, teatrul căzând din drepturile lui fireşti. Dar rămâne fluctuant. Talentul este discontinuu.
Ce este mai important: drumul spre adevăr sau adevărul însuşi?
Nu vorbesc de ideile care bântuie acest spectacol, dar drumul spre adevăr e binevenit pentru oricine, iar adevărul însuşi e cu atât mai important. Dacă el există sau dacă nu cumva el este numai la Dumnezeu!
De câte ori pe săptămână jucaţi rolul de părinte?
În fiecare zi, şi e cel mai frumos. Să ai o familie, să ai copii este unul din lucrurile sfinte de pe acest pământ.
Sunteţi un om pasionat de literatură. Ce citiţi şi de ce?
De obicei, idioţii la întrebarea asta răspund rapid, să nu fie surprinşi. Îşi pregătesc un răspuns. De foarte mult timp nu mă aflu în preajma unei singure cărţi. Citesc foarte mult teatru, literatură în general. Citesc cinci-şase cărţi odată şi vreo două-trei piese pe zi.
Aveţi timp?
Da.
Pentru toate?
Pentru mine.
Este Horaţiu Mălăele un actor orb sau un om orb?
Daca te referi la spectacolul „Sunt un orb” - este doar un titlu.
Vă incită rolurile de dramă?
Da. Am şi jucat, îndeosebi pentru televiziune.
Aţi juca Hamlet?
Da. Am avut şapte propuneri pentru acest rol. Dar s-a întâmplat în aşa fel încât nu s-a materializat.
Dar în propria regie?
Am fost tentat la un moment dat.
Mergând pe principiul că dumneavoastră reuşiţi să faceţi publicul să râdă, ce anume vă face să râdeţi?
Viaţa. Omul este un animal care râde. El se detaşează şi se desparte de ceilalţi fiindcă, din când în când, mai şi râde.
foto eu
text eu cu escala in paginile cotidianului "viata libera"

duminică, 26 iulie 2009

Prieteni autoportretati



un prieten care scrie

despre autoportrete

un alt prieten care le deseneaza

un altul care le sterge de prafuri

un altul care le fotografiaza

nu cunosc niciun prieten

care sa le danseze

sau sa le dea de baut

un altul care le canta

si eu care nu am avut niciodata

un autoportret desenat de cineva


textul este pazit de alin florea in filippo din angajare de clovn de matei visniec in regia lui radu nichifor

miercuri, 22 iulie 2009

Cristina Lefter, pictoreasa





pe cristina am cunoscut-o acum un an in galati, la muzeul de arta vizuala, datorita editiei cu numarul cinci a taberei de creatie - arta ca viata. E o frumusete de fata, cu un accent moldav senzual, un artist care-ti fura privirea definitiv, chiar daca porti ochelari rosii. Cristina Lefter un adevarat Mozart al vopselelor. Proasta comparatie, dar asa e cand incerci sa scrii despre un mare artist.
Cristina m-a facut sa-mi para rau ca nu am talent la pictura.
Datorita Cristinei am inceput sa lucrez instalatie.
Sunt un om care nu tine prea mult la lucrurile lui, in sensul ca ma pot desparti usor de multe lucruri, de la haine, pana la bani (aici lucrurile stau putin altfel, ma despart usor de ei dupa ce se apropie ei greu de mine, de catalogul de prezentare al cristinei nu pot sa ma despart decat daca e sa-l donez vreodata unei licitatii in scop umanitar.
Cand eram mic, nu radeam la orice banc prost sau orice gluma rasuflata. Dar cand spunea tata pictoreasa sau actoreasa radeam aproximativ 24 de minute cu doua pauze de masa si una de somn.
Dupa ce am cunoscut-o pe ea, i-am zis tatei ca am cunoscut o pictoreasa. El nu m-a corectat si m-a intrebat cum o cheama. I-am zis bucuros: Cristina Lefter.