pe cristina am cunoscut-o acum un an in galati, la muzeul de arta vizuala, datorita editiei cu numarul cinci a taberei de creatie - arta ca viata. E o frumusete de fata, cu un accent moldav senzual, un artist care-ti fura privirea definitiv, chiar daca porti ochelari rosii. Cristina Lefter un adevarat Mozart al vopselelor. Proasta comparatie, dar asa e cand incerci sa scrii despre un mare artist.
Cristina m-a facut sa-mi para rau ca nu am talent la pictura.
Datorita Cristinei am inceput sa lucrez instalatie.
Sunt un om care nu tine prea mult la lucrurile lui, in sensul ca ma pot desparti usor de multe lucruri, de la haine, pana la bani (aici lucrurile stau putin altfel, ma despart usor de ei dupa ce se apropie ei greu de mine, de catalogul de prezentare al cristinei nu pot sa ma despart decat daca e sa-l donez vreodata unei licitatii in scop umanitar.
Cand eram mic, nu radeam la orice banc prost sau orice gluma rasuflata. Dar cand spunea tata pictoreasa sau actoreasa radeam aproximativ 24 de minute cu doua pauze de masa si una de somn.
Dupa ce am cunoscut-o pe ea, i-am zis tatei ca am cunoscut o pictoreasa. El nu m-a corectat si m-a intrebat cum o cheama. I-am zis bucuros: Cristina Lefter.
